De Bono (1998) propune utilizarea de comparații directe (fiecare idee cu fiecare altă idee), pentru a stabili prioritatea relativă între ele și apoi pentru a evalua și selecta ideile de proiect cele mai bune, atunci când nu există niște criterii clare, care să permită luarea unor decizii obiective.
Etapele de parcurs sunt:
- Se compară inițiativele sau opțiunile care se află în competiția pentru resurse
- Se identifică aspectele similare și cele diferite, care pot fi mai târziu comparate în funcție de niște criterii specifice stabiliteSe folosește un sistem de notare
Compararea trebuie să includă elemente interne și externe de evaluat: fiecare opțiune se compară cu toace celelalte opțiuni posibile, determinându-se combinația preferată (cea cu scorul cel mai mare).
Rezultatele obținute sunt similare cu o matrice de corelare. Metoda se poate aplica individual sau în grup.
Exemplu de analiză comparativă: O firmă dorește să-și înființeze o zonă de producție de fructe, pentru a le folosi în fabrica de înghețată pe care o deține. Pentru a decide ce fructe să producă, face o analiză comparativă
Criteriu de comparație: prețul înghețatei
Note: de la 1 la 5 – de exemplu, comparând înghețata de mere cu cea de căpșuni, cea de căpșuni are preț mai avantajos de 3 ori.
philean
LeanRomania Weblog 