Category Archives: 2018

Ce legătură este între Mirabela Dauer și ”decluttering”?

Astăzi, sărind printre canalele TV, am dat peste un interviu cu Mirabela Dauer. În esență, spunea că, după ce a fost în situația de a avea nevoie de o intervenție chirurgicală, a devenit un om nou. Nu pentru că a fost o ruptură cu trecutul, ci pentru că experiența respectivă a făcut-o să vadă cu alți ochi viața, să trieze și să aleagă ce a vrut să păstreze și a decis să se înconjoare doar de persoanele, activitățile, lucrurile realmente importante pentru ea.

Și mi-am dat seama de ce 5S sau tehnicile de decluttering (îmi pare rău că tot folosesc termenul în engleză, dar încă nu am găsit un cuvînt suficient de clar și atractiv care să definescă acest concept în limba română) aplicabile mai ales în viața personală nu prea au mulți adepți și nici nu prea au un caracter sustenabil.

Citește în continuare

Despre dezorientarea spre client

Orientarea spre client, sau spre procese, în firmele mari, mai ales în cele de servicii, este precum schimbarea propusă de Farfuridi, în „O scrisoare pierdută”:

„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”

Iată povestea care stă la baza afirmației de mai sus!

Deci care să fie valoarea reală pentru client?

Despre pierderi, detalii și alte aspecte minore

La fiecare curs de inițiere în Lean, cînd vorbesc despre pierderi, simt privirile întrebătoare sau intens dezaprobatoare ale celor din sală. Dacă ar avea curajul să gîndească cu voce tare, probabil că în gălăgia asurzitoare s-ar putea auzi remarci sau întrebări mai mult retorice, cum ar fi:

  • „De asta plătim noi, ca să ni se vorbească despre detalii fără importanță?!?”
  • „Noi avem mult de lucru, cine are timp de pierdut cu mărunțișuri?”
  • „Poate că este un curs pentru subordonați – nu pentru manageri!”

Problema, pentru mine, este de atitudine! Fiecare ar vrea să aibă de-a face doar cu activități importante, nu să se ocupe de mărunțișuri. Încă de mici, cînd sînt întrebați ce vor să se facă cînd vor fi mari, copiii sînt încurajați să-și dorească ocupații precum astronaut, erou, doctor sau mai știu eu ce altă ocupație consideră părinții că ar merita efortul. Dacă un copil spune că ar vrea să ajungă olar sau dulgher (în ipoteza că mai există în familii persoane care să vorbească cu copiii despre astfel de ocupații), probabil că nu ar fi o temă demnă de discuție.

Citește în continuare

2018 – o nouă serie de cursuri Lean Six Sigma

Vă invit la cursuri cu tematici din domeniul Lean Six Sigma, în cadrul cărora să învățăm împreună să vedem mai clar și să înțelegem  mai bine ce, cum, de ce și cît muncim – noi și cei din jurul nostru.

Se spune că „munca l-a făcut pe om” (cu varianta „munca înnobilează omul”), dar „Dacă munca din greu ar fost un lucru minunat, cu siguranță cei bogați ar fi păstrat-o numai pentru ei.” (Lane Kirkland).

Citește în continuare

Să ne pregătim pentru un an 2018 mai Lean!

Perioada sărbătorilor de iarnă este în mod tradițional perioada luării deciziilor esențiale pentru anul următor. Acum este momentul să ne pregătim pentru lucrurile mari pe care le avem de făcut un an întreg.

Cum să ne fie mai bine? Cum să avem un an mai Lean?
Citește în continuare