Ce legătură este între Mirabela Dauer și ”decluttering”?

Astăzi, sărind printre canalele TV, am dat peste un interviu cu Mirabela Dauer. În esență, spunea că, după ce a fost în situația de a avea nevoie de o intervenție chirurgicală, a devenit un om nou. Nu pentru că a fost o ruptură cu trecutul, ci pentru că experiența respectivă a făcut-o să vadă cu alți ochi viața, să trieze și să aleagă ce a vrut să păstreze și a decis să se înconjoare doar de persoanele, activitățile, lucrurile realmente importante pentru ea.

Și mi-am dat seama de ce 5S sau tehnicile de decluttering (îmi pare rău că tot folosesc termenul în engleză, dar încă nu am găsit un cuvînt suficient de clar și atractiv care să definescă acest concept în limba română) aplicabile mai ales în viața personală nu prea au mulți adepți și nici nu prea au un caracter sustenabil.

Niciuna dintre metode nu se bazează neapărat pe dorința omului de ordine și disciplină, ci pe decizia de simplificare (a vieții, a căminului, a proceselor și procedurilor de lucru, a activităților, a relațiilor cu ceilalți, a nevoilor, a dorințelor etc.) – luată la nivel profund, după o confruntare internă ce nu lasă loc așa-ziselor „rezoluții” de care se unple internetul cu ocazia Anului Nou, doar pentru ca apoi să se estompeze și să dispară rapid, fără urmă, în viața de zi cu zi.

Fără acest declic interior, aplicarea 5S sau eforturile de decluttering reprezintă doar o modă, niște bune intenții – fără niște rezultate reale sau sustenabile.

Unii spun că este nevoie să simți că te afli pe o ”burning platform” ca să alegi calea simplificării și îmbunătățirii continue – sau pe limba noastră expresia ar fi să simți că ți-a ajuns cuțitul la os. În această situație parcă ți se deschid ochii pentru a vedea că ceea ce ți se părea doar teorie devine practică, un stil de viață, o cale care te face să te simți mai bine și la interior, și la exterior.

Fără a ajunge fiecare dintre noi în starea aceasta de clarificare, orice inițiativă de îmbunătățire continuă are o viață scurtă. Vestea bună este că așa mănîncă o pîine bună consulanții! Vestea rea este că, doar după ce ai ajuns în fundul gropii, poți să mergi doar înspre în sus!  Iar dacă încă nu simți o nevoie majoră și urgentă de îmbunătățire continuă, înseamnă că încă ești pe panta ce duce spre fundul gropii! Că o fi un abis fără de fund sau un mic șanț de pe marginea drumului, depinde de puterea fiecăruia de a-și defini referențiale, de a-și cunoaște valorile și de a-și alege prioritățile!